Un moment-cheie în viața bebelușului tău este diversificarea. Când ar trebui să introduci mâncărica solidă în alimentația lui? Fix la 6 luni, înainte sau după? Cu ce ar trebui să începi? Ce este recomandat să pape și ce nu? Știu, în această perioadă sunt multe întrebări pentru care cauți răspunsuri. Noi am trecut deja prin experiența asta, așa că putem să îți povestim cum a fost și să îți dăm și câteva sfaturi.
Cu puțin înainte de a împlini 6 luni, bebe Luca a început să dea semne că laptele matern nu-i mai era suficient. Așadar, în viața noastră urma să își facă loc o etapă nouă: diversificarea. Știam că era vorba despre un proces complex, care presupunea să introduc treptat în alimentația micuțului meu alte tipuri de papa. De asemenea, îmi făcusem temele din timp și aflasem că nu exista o “rețetă” de diversificare general valabilă, ci că aceasta trebuia să se realizeze în funcție de particularitățile și personalitatea copilașului. Tocmai de aceea, înainte de a face acest pas super-important, am luat legătura cu medicul nostru pediatru și ne-am sfătuit cu el pe îndelete, pentru a găsi cea mai bună formulă pentru bebe Luca.
De la pediatru am aflat multe lucruri utile și la care ar trebui să fii și tu atentă. Uite unul dintre ele: dacă vrei să ai siguranța că puiul tău este pregătit pentru diversificare, ar trebui ca acesta:
Tot medicul pediatru m-a făcut să înțeleg că începerea diversificării în jurul vârstei de 6 luni nu este o regulă strictă. Acest proces poate debuta mai devreme sau mai târziu, în funcție de fiecare bebeluș, de ritmul său de dezvoltare și de cât de pregătit este.
Și pentru că tot am adus vorba de reguli, ei bine, chiar există câteva, pe care ar fi bine să le respecți, dacă sunteți în faza de a face cunoștință cu mâncărica solidă.
Indiferent de momentul în care introduci alimentele noi în dieta copilașului tău, specialiștii îți recomandă:
Diversificarea alimentației bebelușului este un proces complex, care trebuie să țină seama de particularitățile și nevoile copilașului. Fie că optezi pentru diversificarea clasică, autodiversificare (diversificarea naturală) sau o diversificare mixtă, nu face acest pas înainte de a cere sfatul medicului pediatru și de a te informa corect. Doar astfel, vei alege pentru puiul tău o alimentație echilibrată și sănătoasă, iar astfel îi vei asigura cel mai bun start în viață.